Cronică de Expoziție – “Winckelmann, Florența și Etruscii. Părintele arheologiei în Toscana”

Locandina

Afișul expoziției

– Winckelmann, Florența și Etruscii. Părintele arheologiei în Toscana –

– Muzeul Național de Arheologie din Florența, 26 mai 2016 – 30 ianuarie 2017 –

Un savant – O expoziție

Expoziția temporară “Winckelmann, Firenze e gli Etruschi. Il padre dell’archeologia in Toscana” a fost inaugurată pe 26 mai 2016 la Museo Archeologico Nazionale din Florența, Italia, și rămâne deschisă publicului până pe 30 ianuarie 2017, atunci când va avea loc și un congres internațional găzduit tot de muzeu, dedicat memoriei lui Johann Joachim Winckelmann.

Această expoziție a deschis seria de evenimente prevăzute în diverse orașe din Europa, menite să marcheze 300 de ani de la nașterea lui J. J. Winckelmann și 250 de ani de la moartea acestuia.

Pentru realizarea expoziției au colaborat următoarele instituții: Museo Archeologico Nazionale di Firenze, Soprintendenza Archeologia della Toscana, Università Degli Studi Firenze, Winckelmann-Gesellschaft Stendal. Curatorii principali ai expoziției sunt Stefano Bruni și Giovannangelo Camporeale.

Expoziția a prilejuit și apariția unui catalog bogat ilustrat (cu o versiune și în limba germană) ai cărui editori sunt Barbara Arbeid, Stefano Bruni și Mario Iozzo.

Cine a fost Johann Joachim Winckelmann?

Cunoștințele cu privire la arta antică, în general, și cele despre arta etruscă, în particular, de la jumătatea secolului al XVIII-lea, se datorează în mare parte savantului german J. J. Winckelmann, considerat fondatorul disciplinei moderne a istoriei artei și cel care a inspirat perioada neoclasică.

J. J. Winckelmann se naște la Stendal, Germania, pe 9 decembrie 1717, într-o familie modestă. Sosește în Urbe pe 19 noiembrie 1755, când deja la Dresda apăruse libretul său “Gedanken über Nachahmung nach der griechischen Werke in der Malerei und Bildhauerkunst” (Cugetări despre imitarea operelor grecești de pictură și sculptură), astăzi considerat manifestul mișcării neoclasice. Mutarea sa la Roma s-a datorat cardinalului Alessandro Albani, în slujba căruia s-a aflat ca bibliotecar. Tot datorită cardinalului, Winckelmann se convertește la catolicism.

Perioada de ședere la Roma (între 1755 – 1768) a fost pentru savantul german o perioadă decisivă, care i-a permis, prin observarea directă a nenumărate capodopere conservate în muzee sau colecții private, să-și sporească cunoștințele cu privire la lumea antică și să preocupe de canoanele frumuseții clasice.

O contribuție la dezvoltarea intelectuală a lui Winckelmann a avut-o și așa-numita “experiență fiorentină”, și anume, șederea la Florența în perioada septembrie 1758 – aprilie 1759.

Winckelmann a fost interesat și de arta etruscă alocând un capitol acestui subiect în lucrarea Geschichte der Kunst der Alterthums (Istoria Artei Antichității), apărută în 1764, reluând această temă și în cadrul altor opere succesive. Capitolul dedicat artei etrusce nu a beneficiat de o cercetare aprofundată. În interpretarea lui Winckelmann, nivelul artei etrusce nu atingea nicidecum perfecțiunea artei grecești deoarece etruscilor le lipsea “bunul gust”, fiind un popor predispus plăcerilor. Cunoștințele sale cu privire la arta etruscă erau limitate având în vedere documentația disponibilă în epocă, lacunară și insuficientă, mai ales că artefactele proveneau în principal din zona de nord a Etruriei, adică din teritoriul cuprins în secolul al XVIII-lea între granițele Marelui Ducat al Toscanei.

Teoretizarea artei antice realizată de către Winckelmann a fost fundamentală pentru arta neoclasică care recuperează simplitatea și raționalitatea compozițională a artei grecești. Savantul german a furnizat bazele unei perioade artistice care se inspira din modelele antice, o epocă al cărei principal reprezentant este fără doar și poate Antonio Canova.

Winckelmann se stinge din viață pe 8 iunie 1768, într-un hotel din Trieste. Fusese atacat pe drumul de întoarcere de la Viena la Roma iar rănile suferite îi vor provoca decesul. Se crede că asasinarea acestuia s-ar fi datorat bogățiilor primite în dar de la curtea imperială sau unor cauze politice.

Secțiunile expoziției

Expoziția aflată la parterul muzeului, în Salone del Nicchio, este alcătuită din trei părți care aduc în atenția publicului un moment important din activitatea lui Winckelmann: contactul acestuia cu orașul Florența. Sunt prezentate opere antice pe care acesta le-a examinat și sunt puse în evidență contribuția sa la cunoașterea artei etrusce și impactul pe care studiile sale le-au avut în răspândirea mitului etruscilor în cultura europeană, la cumpăna dintre secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. Părțile expoziției tratează aceste aspecte din unghiuri diverse.

În paisprezece vitrine sunt expuse peste o sută de obiecte: vase grecești și etrusce, manuscrise și cărți rare, statui din marmură și din bronz, documente și tablouri, urne și sculpturi etrusce, geme (mulaje) și medalii. Alte capodopere, parte a grupului statuar etrusc și aflate în legătură cu expoziția – Chimera di Arezzo, Minerva di Arezzo, l’Idolino di Pesaro –, se află la etajele superioare ale aceluiași muzeu, oferind vizitatorului un motiv în plus de a vedea colecțiile permanente ale muzeului situate la primul și al doilea etaj al clădirii.

Prima secțiune a expoziției temporare “Winckelmann, Firenze e gli Etruschi. Il padre dell’archeologia in Toscana” are ca scop creionarea mediului cultural fiorentin din anii șederii în Italia a savantului german. Lumea anticarilor și a studiilor cu privire la antichitate sunt documentate prin tablouri și opere din epocă, printr-o serie de artefacte etrusce aflate în Colecția Medici sau care erau cunoscute în acea perioadă și pe care Winckelmann a avut ocazia să le vadă.

A doua secțiune a expoziției prezintă mai îndeaproape figura lui J. J. Winckelmann. La acest punct al expoziției, vizitatorul este invitat să pătrundă în universul studiilor și al preocupărilor avute de savantul german la Florența. Winckelmann sosește în acest oraș dând glas unei invitații venite de la baronul Heinrich Wilhelm Muzell von Stosch. La Florența se îngrijește de catalogarea colecției de geme pe care baronul o moștenise de la unchiul său, Philip von Stosch (cel mai important colecționar de geme din epocă), cu care Winckelmann fusese într-o lungă corespondență fără să aibă însă ocazia de a-l cunoaște. Catalogul gemelor a fost mai apoi publicat la Florența, în 1760, cu titlu “Description des pierres gravée du feu baron de Stosch”. Mulajele colecției complete „Geme Stosch” – de la Muzeul din Stendal, Germania -, sunt expuse în această parte a parcursului expozițional. Gemele au fost împărțite în opt clase: de la pietre egiptene la zei și eroi mitologici.

Parcursul expozițional se încheie cu o secțiune dedicată moștenirii culturale lăsată de Winckelmann și, în linii mari, stilului neoclasic care în perioada Restaurării s-a extins și în Marele Ducat.

Într-una din ultimele vitrine este expus și faimosul caiet de notițe, „Manoscritto fiorentino” (din hârtie pergament), care cuprinde însemnări cu privire la întâlnirile avute de savant în perioada petrecută la Florența. Acest caiet conține și pagini de schițe cu privire la proporțiile corpului uman. Este expusă și prima, singura până la momentul de față, ediție a operei complete a lui Winckelmann, tipărită la Prato între 1830-1834.

O curiozitate în această ultimă secțiune o reprezintă și porțelanurile policrome de producție napolitană care reproduc stilul ceramicii antice în pastă roșie care erau numite „all’etrusca”. Printre obiectele care atrag atenția se numără și așa-numita „Ballerina”, o statuie romană din Colecția Riccardi care cu această ocazie a părăsit pentru prima dată spațiul în care este păstrată.

Astăzi, prejudecata neoclasică, la umbra căruia Winckelmann opera, e mult depășită. Știm că statuile în antichitate erau colorate și nu de un alb strălucitor precum marmura din care sunt făcute. Știm că stilul evoluează și nu „decade” – pentru că Winckelmann a împărțit arta Greciei trasând o evoluție a stilurilor în felul următor: de la stilul antic, la sublim, la frumos, la stilul „decadenței”. Astăzi putem să distingem copia de original și să o atribuim autorului.

Impresii

Tematica expoziției reprezintă o alegere clară care conduce direct către miezul unei perioade de fervoare în ceea ce privește istoria, studiul și înțelegerea etruscilor în secolul al XVIII-lea. Atenția este îndreptată pertinent către activitatea lui Winckelmann din timpul șederii sale la Florența, între septembrie 1758 și aprilie 1759, o perioadă bogată în stimuli intelectuali. Dimensiunea redusă a expoziției poate să reprezinte un avantaj pentru un public mai puțin familiarizat cu perioada istorică foarte bine delimitată și/sau cu personalitatea enigmatică a lui Winckelmann, volumul de informație fiind mai ușor de absorbit.

Pe lângă faptul că celelalte exponate, parte a proiectului, răspândite în alte săli ale muzeului, nu sunt indicate clar, textele descriptive ale exponatelor sunt doar în limba italiană, iar sintagma “Părintele arheologiei în Toscana” este forțată (traseul expozițional nu sugerează evident această latură a savantului), este de apreciat modul în care expoziția adună la un loc opere care au avut un impact asupra imaginației lui Winckelmann dând, astfel, posibilitatea vizitatorului să respire sugestiile acelei perioade.

Mai jos vă este prezentată o serie de fotografii din cadrul expoziției.

01 Arringatore, Orator

La începutul expoziției vizitatorii sunt întâmpinați de Arringatore (Oratorul) – după turneul din S.U.A., fiind unul din artefactele expuse în cadrul expoziției „Power and Pathos: Bronze Sculpture of the Hellenistic World”, și-a găsit poziția în interiorul muzeului tocmai în Salone del Nicchio.

02 Tablou Winckelmann

Portretul lui Johann Joachim Winckelmann. Otto Gerike, copie realizată de Anton von Maron. Stendal, Wickelmann Museum, ulei pe pânză, 1956. Un personaj neobișnuit și extravagant, bibliotecarul german de secol al XVIII-lea se reprezenta în tablouri cu turban. Originile sale erau modeste fiind fiu de cizmar.

03 Patronaj

Expoziția se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Republicii Italiene.

04 Afrodita

Statuie a Afroditei. Florența, Muzeul Național de Arheologie, sec. I a.Chr. Venus în marmură italică, copie elenistică după un original atic de la finele sec. V a.Chr. Nu este o operă care excelează prin calitate. S-a crezut inițial că reprezenta o muză dansând.

 

05A Balerina

Statuie a așa-zisei „Ballerina”. Florența, Palazzo Medici Riccardi (în depozitul Gallerie degli Uffizi), 50-100 d.Chr. pentru statuie, 150-200 d.Chr. pentru cap; baza, brațele și picioarele provin de la restaurare. Copie romană în marmură greacă (ansamblată din două statui diverse) a unui original grec de epocă elenistică ce probabil reprezenta o Nike. Domnișoara dânsând („La donzella che balla”) a fost în mod special admirată de către J. J. Winckelmann pentru farmecul faldurilor, în cadrul broșurii sale dedicată manifestărilor grației în arta antică, element distinctiv pentru el al stilului frumos în arta greaca, care era un atribut nu doar al esențialului, adică a figurii umane cu expresiile și acțiunile în care era angajată dar și particularitățile aleatorii, de obicei gătelile și veșmintele.

05B Balerina

06 Conversatie

Conversație în atelierul pictorului Johann Zoffany. Florența, Galleria d’Arte Moderna, Palazzo Pitti. Ulei pe pânză, atribuit lui Joseph Mc. Pherson, 1772-1778. Prelați, nobili și artiști angajați într-o conversație erudită în jurul antichităților de la Galleria degli Uffizi.

07 Eilithya

Statuetă din bronz, numită „Eilithya”. Florența, Muzeul Arheologic Național, 400-370 a.Chr. Zeița etruscă cu rodie, încă necunoscută, a fost identificată de studioșii din epocă cu Venere (Dempster), Pomona (Gori și Schwelb), Italia (Passeri). Inscripția, Auanithi, poate fi numele zeiței.

08 Statueta votiva caine

Statuetă din bronz a unui câine. Florența, Muzeul Arheologic Național, sec. III a.Chr. Dedicație către zeul Selvans Caluśtla, rara statuetă a fost selecționată de către F. Buonarroti pentru planșele care aveau să însoțească lucrarea De Etruria Regali a lui Th. Dempster, probabil datorită inscripției care a dat naștere și unor discuții, E. Passeni și S. Maffei crezând că desemna numele artefactului.

09 Imagine sala

Imagine, sala de expoziție.

010 Statueta votiva offerente

Statuetă votivă din bronz. Florența, Muzeul Național de Arheologie, în jurul anului 250 a.Chr. Oferită de către un anume Larce din gens Lecni unui divinități nespecificate, venerată în localitatea necunoscută Uthurzanua (poate în regiunea Sienei). Bronzul a fost introdus de către F. Buonarotti în apendicele realizat la Explicationes del De Etruria Regali a lui Th. Dempster.

 

011 Idolino, Fauno, Apoxyomenos

De la stânga la dreapta: – Statuetă de tipul „Idolino di Pesaro”. Florența, Museo Nazionale del Bargello, 1700-1710. Replică de dimensiune mică după celebrul exemplar descoperit la Pesaro în 1530, a cărui frumusețe a lăudat-o și Winckelmann; face parte din seria de 12 statuete de gust clasic realizate de sculptorul fiorentin de epocă barocă târzie Massimiliano Soldani Benzi pentru principele Liechtensteinului, Johann Adam Andreas I. – Statuetă din bronz de tipul „Fauno Danzante”. Florența, Museo Nazionale del Bargello, 1700-1710. Exemplar atribuit sculptorului fiorentin de epocă barocă târzie Massimiliano Soldani Benzi. Micul bronz reactualizează tipul faunului dansând expus în Tribuna degli Uffizi, o statuie antică din marmură intră în galerie în 1684 și de atunci reprodusă în mod repetat. – Statuetă de tipul „Apoxyomenos”, în bronz aurit. Florența, Museo Nazionale del Bargello, 1700-1710. Indicată în cadrul inventarelor de sec. XVIII precum „Atleta con vaso”, statueta e o reproducere fidelă la scală mică a statuii din marmură ce-l reprezintă pe Apoxyomenos (atlet care se curăță), expusă în Galleria degli Uffizi, o copie romană reprodusă cu o carafă pentru apă în loc de strigil. Probabil atelierul lui M. Soldani Benzi.

012 Venere

De la stânga la dreapta: – Statuetă de tipul „Venere de’Medici”. Sesto Fiorentino, Museo Richard-Ginori della Manifattura di Doccia. Ghips tratat cu ulei fiert, 1780-1790. – Statuetă în porțelan tipul „Venere de’Medici”. Sesto Fiorentino, Museo Richard-Ginori della Manifattura di Doccia. 1780-1800. – Statuetă în porțelan tipul „Venere de’Medici”. Sesto Fiorentino, Museo Richard-Ginori della Manifattura di Doccia. 1780-1800. Exemplar inedit, fără delfinul de susținere.

013 Medalii

A. Medalie din bronz înfățișându-l pe Filippo Buonarroti. Antonio Montauti (1683-1746), Cortona, Museo dell’Accademia Etrusca. Filippo Buonarroti, arheolog, între 1683-1699 a fost consilierul cardinalului Gasparo Carpegna, la Roma, apoi senator la Florența. Winckelmann la definit drept „dotto” (savant) și l-a considerat unicul autor modern folositor pentru înțelegerea monumentelor antice. B. Medalie din bronz înfățișându-l pe Anton Francesco Gori. Florența, Museo Nazionale del Bargello, 1751. O medalie dorită de Società Colombaria pentru celebrarea împlinirii vârstei de 50 de ani a unuia dintre membrii fondatori, un intelectul de faimă europeană. C. Medalie din bronz cu bustul lui Anton Maria Salvini. Florența, Museo Nazionale del Bargello, înainte de 1756. D. Medalii din bronz înfățișându-l pe baronul Philipp von Stosch. Jos: Marcus Tuscher (1705-1751), Florența, Museo Nazionale del Bargello, 1738. Autorul medaliei, pictor de peisaje și portretist abil, dar mai ales gravor și desenator de antichități, a fost oaspete, împreună cu alți tineri artiști, în casa baronului von Stosch, care în această medalie este reprezentat „all’antica”, cu părul scurt și bustul acoperit cu un veșmânt amplu. Sus: François Marteau. Cortona, Museo dell’Accademia Etrusca, 1727.

014 Moartea lui Priam

Moartea lui Priamus. Antonio Ricciani (1775-1836), Pisa, colecție privată, 1825 – Napoli. Stampa reflectă atașamentul din epocă față de antichitate. A avut ca model tabloul omonim realizat de Pietro Benvenuti (1769-1844) pentru palatul fiorentin al princepelui Tommaso Corsini.

015 Museum Etruscum

Anton Francesco Gori, Museum Etruscum. Florența, Bibliotecca della Soprintendeza Archeologia della Toscana, 1737. Una dintre primele și cele mai importante opere (în epocă) despre monumentele etrusce. Lucrarea are o inspirație total diversă de cele contemporane, rădăcina cercetării fiind teologico-sacră. Se alătură demersurilor lui Th. Dempster și F. Buonarroti.

 

016 Geme W.

J. J. Winckelmann, Description des Pierres Gravées du Feu Baron de Stosch. Florența, Biblioteca Nazionale Centrale. Florența, 1760, cu prefața tipărită la Roma.

017 Monumente

J. J. Winckelmann, Monumenti Antichi Inediti. Florența, Biblioteca della Soprintendenza Archeologia della Toscana. Roma, 1767.

 

018 Razboinicul

Statuetă din bronz reprezentând un războinic. Florența, Muzeul Național de Archeologie. Epoca bronzului final – începutul epocii fierului (IX-VIII a.Chr.) Bronzul sard care în inventarul colecției cardinalului Leopoldo de Medici e indicat drept egiptean era considerat etrusc de către A. F. Gori și L. Lanzi; reprezintă un războinic înarmat complet și cu cască cu coarne. J. J. Winckelmann alocă o rapidă dar semnificativă discuție referitoare la bronzurile de producție sardă, cărora le atribuie corect un stil barbar. Bronzurile sunt importante pentru vechimea și aspectul lor.

019 Set de masa

Déjeuner realizat la Real Fabbrica della Porcellana din Napoli. Porțelan vopsit cu emailuri policrome. Florența, Museo degli Argenti e delle Porcellane, Palazzo Pitti, 1790-1800. Conceput pentru două persoane, serviciul este compus dintr-o cafetieră, două vase pentru lapte, o zaharniță, două cești cu farfurii, o tavă și este decorat în stilul „all’etrusca” – sintagmă prin care se făcea referire în mod generic la arta din regiunea Magna Grecia, de la care se copiau forme și motive ornamentale. Este un exemplu semnificativ pentru răspândirea modelelor de inspirație arheologică în principalele manufacturii europene de ceramică care prinsese avânt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ca urmare a siajului produs de descoperirile arheologice de la Herculaneum, o modă față de care Winckelmann s-a pronunțat în termeni negativi.

020 Manuscrisul F.

Așa-numitul „Manoscritto Fiorentino” al lui J. J. Winckelmann. Florența, Accademia di Scienze e Lettere „La Colombaria”. Caietul are 192 de pagini atribuite perioadei 1756 – 1762, cu însemnări în limba germană, greacă, latină și italiană. Istoria acestui manuscris este complexă. După moartea lui Winckelmann lucrările acestuia ajung în numeroase arhive publice sau private. La Accademia Toscana di Scienze e Lettere “La Colombaria” ajunge manuscrisul în 1836, printr-o donație, împreună cu alte materiale care au aparținut lui Winckelmann. În 1872, germanul Carl Justi, autorul unei monumentale bibliografii a lui Winckelmann, recunoaște caietul și importanța deținută. Acest manuscris povestește un mod de lucru, de selecționare a informației, de memorizare; fiind un obiect deținut și utilizat ca un prețios instrument de lucru. Paginile acestui caiet prezintă două ipostaze ale lui Winckelmann: omul și savantul. Aceste pagini, dintre tot ce ne-a parvenit de la savantul german, vorbesc cel mai bine despre el. La jumătatea secolului al XX-lea acest manuscris revine în atenția cercetătorilor iar în 1994 Max Kunze publică în întregime acest caiet de notițe: Il manoscritto fiorentino di J. J. Winckelmann (apare la Florenața, Olschki Editore).

021 Opera completa W.

Opera întreaga a lui J. J. Winckelmann, prima ediție italiană completă (în 12 volume, rămâne în continuare singura ediție italiană completă). Florența, Colecție Privată. Prato, 1830-1834.

022 Coperta Catalog

Catalogul nu ilustrează doar sursele antice și moderne folosite de Winckelmann, în mod particular cele referitoare la studiile italiene din acea perioadă, dar și proiectul său, în continuu amplificat și supus corecțiilor și modificărilor, al unei istorii a artei etrusce, plecând de la Description des Pierres graves du feu Baron de Stosch (Florența, 1760) și ajungând la Monumenti antichi inediti (Roma, 1767). Printre numele care au contribuit cu studii se numără: Max Kunze, Stefano Bruni, Maria Fancelli, Giovannangelo Camporeale. Catalogul se împarte în șase părți: o primă parte care curprinde o serie de prezentări ale lucrării din partea organizatorilor și a colaboratorilor. Catalogul se continuă cu trei părți principale. Urmează apoi prezentarea vieții lui Winckelmann, în linii mari, și bibliografia. Cele trei părți principale sunt consistente și se împart în secțiuni. Prima secțiune, La Firenze di Winckelmann, cuprinde studii cu privire la mediul cultural fiorentin, evoluția istoriei antice la Florența, precum și receptarea istoriei etrusce la Florența în perioada lui Gian Gastone și în perioada Regenței, așa cum reiese din prezentarea colecțiilor, a anticarilor și a mecenaților din epocă. A doua secțiune, Winckelmann, Firenze e gli Etruschi, vorbește despre perioada lui Winckelmann la Florența. Sunt patru studii care tratează modul în care savantul german a abordat arta etruscă, perioada dedicată studiului și catalogării gemelor din colecția Philipp von Stosch, și maniera în care sunt înfățișați etruscii în lucrarea Monumenti antichi inediti (publicată în 1767). Este considerată și personalitatea lui Winckelmann. Cea de-a treia secțiune, Oltre Winckelmann, prezintă evoluția cadrului cultural al clasicismului în Toscana în urma Restaurației (1814-1830), tradiția istorico-culturală editorială de la Prato, orașul în care este publicată întreaga operă a lui Winckelmann între anii 1830-1834.

Resurse:

  • Colivicchi, Fabio. 2000. “L’antiquaria etrusca”, în Gli Etruschi, Mario Torelli ed., Milano: Bompiani, pp. 507-510;
  • Gallo, Daniella. 1999. “Per una storia degli antiquari romani nel Settecento”, în Mélanges de l’Ecole française de Rome. Italie et Méditerranée, 111.2, pp. 827-845.

Resurse on-line:

Textul și fotografiile realizate de Corina-Ruxandra Gavriș Șteflea

Society of Africanist Archaeologist – SAfA // What past for Africa? // al 23-lea Congres, Toulouse

În perioada 26 iunie-2 iulie 2016, Universitatea Jean-Jaurès din Toulouse (Franța) a găzduit cel de-al 23-lea Congres Bienal al Society of Africanist Archaeologist1 (SAfA). Evenimentul a fost organizat cu sprijinul a trei mari instituții: laboratoarele de cercetare → TRACES (Travaux et Recherches Archéologiques sur les Cultures, Les Espaces et les Sociétés), Université de Toulouse Jean-Jaurès, Ministère de la Culture et de la Communication/ EHESS, INRAP, CNRS), Laboratoire Archéologie et Peuplement de l’Afrique // Unité d’Anthropologie du Département de génétique et évolution, Université de Genève (Elveția), și Musée Royal de l’Afrique Centrale, Tervuren din Belgia.

Întâlnirea din acest an sub egida What past for Africa?, a reunit peste 600 de cercetători din întreaga lume, și a adus în discuție trecuturile Africii prin prisma contextelor sale crono-culturale diverse.

În cadrul ceremoniei de deschidere a congresului au luat cuvântul: Rectorul Universității Jean-Jaurès, Daniel Lacroix, Președintele SAfA, Prof. Scott MacEachern, Prof. François-Xavier Fauvelle (TRACES), Prof. Chris Henshilwood (Universities of Bergen Norway and Witwatersrand, South Africa), Prof. Ann B. Stahl (University of Victoria, Canada), Prof. Innocent Pikirayi (University of Pretoria, South Africa) și Prof. Yonas Beyene ( Association for Conservation of Culture, Hawasa, Etiopia).

Pe parcursul unei săptămâni fructoase în informații, participanții au avut ocazia să asiste la 41 de sesiuni științifice. Interesul față de continentul african atrage în prezent din ce în ce mai mult atenția specialiștilor, în mod aparte în ceea ce privește importanța valorificării și conservării patrimoniului, dar și în domenii precum: etnoarheologia, arta rupestră, megalitismul și evoluția mediului de-a lungul Holocenului în Africa. Astfel, cercetătorii au expus cele mai recente studii, rezultate, misiuni de teren și rapoarte de săpătură efectuate în diferite zone ale Africii (Senegal, Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Etiopia, Somalia, Sudan, Mali, Nigeria, Ghana, Guineea, Coasta de Fildeș, Uganda, Camerun, Ghana, Kenya, Tanzania, Africa de Sud).

Printre comunicările științifice s-au regăsit următoarele teme:

Curent research on the Middle Stone Age of Southern Africa, Origins and developments of metallurgy in Sub-Saharan Africa, Geoarchaeolgy in Africa, Late Pleistocene human dispersals „Out of Africa”, North African Rock Art, African Pottery, Islamic Archaeology, Migration, diaspora, colonization, an trans-regionalism, Megalithism in Africa, African Kingdoms, New perspectives on the origins and spread of food production, Archaeology, land-use planning and heritage legislation, The Empire of Aksum2.

* Lucrările științifice prezentate vor fi publicate în Actele Congresului. Acestea vor fi disponibile și într-o variantă on-line.

Vă invit să vizionați câteva instantanee din cadrul întâlnirii SAfA!

Participant

Drd. Luciana-Florentina Ghindă

Școala Doctorală de Istorie, UB

1. Society of Africanist Archaeologist ( SAfA), reprezintă o organizație științifică afiliată Societății Americane de Arheologie și a Asociației pentru Studii Africane. Aceasta întrunește membrii internaționali din America de Nord și de Sud, Europa, Africa și Asia.

2. Programul integral al sesiunilor științifice și posterele pot fi consultate pe pagina oficială a congresului: http://safa-2016.science/en/, accesat la data de 09 Iulie 2016.

Pentru mai multe imagini: click aici (redirecţionare pagina de Facebook CICSA)

Cronică de Expoziție – “Umbra etruscilor. Simboluri ale unui popor situat între câmpie și deal”

imagine afis

Afişul expoziţiei

Expoziția temporară “L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina” (Umbra etruscilor. Simboluri ale unui popor situat între câmpie și deal) a fost inaugurată pe 19 martie 2016, la Museo di Palazzo Pretorio (Muzeul Palatului Pretorian) din Prato, Italia și rămâne deschisă publicului până la finalul lunii august 2016.

Situat la mai puțin de 25 km nord de Florența, Prato este un oraș ambivalent, caracterizat printr-o latură medievală, cel mai faimos monument fiind Domul, La Cattedrale di Santo Stefano (Catedrala Sfântului Ștefan a cărei structură actuală datează încă din secolul al XII-lea), și printr-o latură industrială strâns legată de tradiția prelucrării lânii și a textilelor în general.

Expoziția este găzduită în trei săli de la parterul Muzeului Palatului Pretorian. Proiectul științific a fost conceput de aceeași echipă care a curatoriat parcursul expozițional, și anume: Giuseppina Carlotta Cianferoni (Polo Museale della Toscana), Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și Susanna Sarti (Soprintendenza Archeologia della Toscana) în colaborare cu Rita Iacopino (Museo di Palazzo Pretorio).

Acestă expoziție este însoțită și de un catalog editat de Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și Susanna Sarti, apărut la Edizioni Firenze, 2016. Lucrarea conține 176 pagini și numeroase ilustrații. Scopul acestui catalog este acela de a face lumină asupra unor aspecte specifice teritoriului aflat la nord de râul Arno, care în epocă etruscă era caracterizată de o puternică omogenitate culturală, evidentă mai ales în centre importante ca Fiesole, Artimino și Gonfienti. De asemenea, pentru prima dată este publicat întregul repertoriu actualizat al pietrelor cunoscute în literatura de specialitate drept “pietre fiesolane” (cca. 50 de exemplare).

Realizarea acestei expoziții a presupus o colaborare susținută între instituții de cultură din Italia, o serie de artefacte fiind împrumutate de la următoarele instituții sau muzee: Museo Archeologico Nazionale di Firenze (monumentele funerare expuse provin în bună parte din colecțiile acestui muzeu: Cippo di Settimello, Stele di via di Camporella), Museo di Casa Buonarroti (Stele di Larth Ninie), Museo Archeologico di Artimino, Museo di Fiesole, Museo di Dicomano și de la Villa Medicea di Cerrato Guidi. Unele dintre obiectele expuse au fost împrumutate și de la colecționari particulari.

Organizatorii ne invită la o călătorie în timp care explorează orizonturile sacre și ale lumii de dincolo tocmai pentru a reînnoda rădăcinile acelei civilizații etrusce care înflorește în antichitate pe teritoriul situat la nord de râul Arno, de-a lungul vastei câmpii aflată pe direcția Florența-Prato-Pistoia, Mugello, Val di Sieve și Montalbano. Acest teritoriu reprezenta o zonă strategică, a cărei unitate culturală este atestată printr-o cantitate însemnată de artefacte descoperite.

Pietrele (cippi etruschi), bronzurile și stelele funerare expuse cu ocazia acestei expoziții temporare prezintă o istorie fascinantă și plină de sugestii, ce dă glas și reconstruiește originile culturale îndepărtate ale acestei zone din Toscana, trecând prin Prato și epicentrul etrusc de la Gonfienti.

Gonfienti, așezarea de epocă etruscă situată în apropiere de Prato, în partea de sud, favoriza legăturile cu Etruria meridională spre SV și coasta Adriatică spre NE.

Acestui teritoriu denumit Gonfienti îi este dedicată prima parte a expoziției “L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina”. O atenție specială este acordată universului sacru care se deduce prin figurinele votive realizate din bronz și prin reprezentarea de pe un important vas attic de tip kylix cu figuri în pastă roșie și atribuit celebrului pictor antenian Douris.

vasul attic

Interiorul vasului

vasul attic exterior
Exteriorul vasului

Cupă attică, din depozitele Administrației Arheologice a Toscanei (Soprintendenza Archeologia della Toscana). Atribuită pictorului atenian Douris sau școlii sale, 475-470 a.Chr. Proveniență: Gonfienti.

Decorația din interior: un cupidon în zbor încoronează un bărbat cu barbă. Decorația din exterior pe două laturi: A. Eros înaripat într-un car tras de lebede, urmat de doi tineri armați; B. Luptă între doi tineri armați și războinici înaripați. Poate fi reprezentarea lui Tezeu și a lui Piritoos, coborând în lumea de dincolo pentru a o răpi pe Persefona, soția lui Hades.

La Gonfienti și în imediata apropiere (zona situată între acest oraș și culmea Pizzidimonte), încă de la finalul secolului al XVIII-lea sunt identificate exemplare de figurine votive în bronz (offerenti). Aceste obiecte votive, aparținând mai curând unei pături sociale de mijloc decât aristocrației etrusce, erau realizate in loco și reprezentau ofranda ofertantului către divintate. Unele dintre aceste statuete, reprezentări de femei sau bărbați, posedă o structură a zborului și a corpului foarte simplificată. Găsim însă și obiecte mult mai elaborate. Unul din exemplarele care se distinge prin calitatea artistică ridicată și pentru bogăția detaliilor este l’Offerente di Pizzidimonte, conservat la British Museum, în Londra, de la finele secolului al XIX-lea și pentru care este expusă o replică.

figurine votive

Statuete votive masculine din bronz. Prato, Colecţia Guasti Badiani. Produse în zona nordică a Etruriei, sec. V a.Chr.

statueta bronz.JPG

Statuetă votivă feminină din bronz. Prato, Colecţia Guasti Badiani. Produsă în zona nordică a Etruriei, sec. V a.Chr.

L’Offerente di Pizzidimonte, replica după model 3D – stânga    

L’Offerente di Pizzidimonte, originalul. Descoperit în 1735 la Pizzidimonte și din 1899 conservat la British Museum. Producție: zona nordică a Etruriei; 480-460 a. Chr. – dreapta

Poate fi apreciată calitatea notabilă a obiectului. Chipul are trăsături ferme și este încadrat de o pieptănătură de tip krobylos. Se observă liniile armonioase ale corpului, tipica pelerină etruscă semicirculară, drapată peste umărul stâng, aranjată în cute care exaltă figura, evidențind membrele și punând în relief musculatura.

A doua secțiune a expoziției deschide orizontul asupra producției “pietrelor fiesolane” care caracterizează atât de bine acest teritoriu vast în care se afirmă centrele: Artimino, Fiesole și Gonfienti. În categoria “pietrelor fiesolane” intră stelele și pietrele funerare (cippi) aparținând întregii zone de la nord de bazinul râului Arno și care erau concentrate de-a lungul rutelor importante și în punctele de control ale străzilor. Aceste monumente erau folosite pentru semnalarea mormintelor personajelor eminente devenind astfel un indicator al familiilor nobile.

Artefacte de epocă arhaică (sec. VI – V a.Chr.), “pietrele fiesolane” sunt importante pentru că narează teme îndrăgite de aristocrația etruscă a acelui timp care încredințează acestor obiecte reprezentarea sinelui și a propriilor valori. Este vorba despre imagini de animale, reale sau fantastice, de efigii ale defuncților sau chiar reprezentări de războinici, sarcedoți sau ale unor scene articulate precum cea a simpozionului uneori asociat unui moment de joc. Pietrele (cippi) pot să fie de formă paralelipipedică cu coronament în formă de bulb și fețe decorate. Unele exemplare au pur și simplu o formă sferoidală. Stele pot avea formă rectangulară sau de liră, cu decorație în relif și coronament fitoform. Nu lipsesc nici pietrele funerare lipsite de imagini, cele care trebuiau să transmită mesajul lor prin însăși forma lor.

Stele Peruzzi, Firenze, Villa Corsini a Castello. Începutul secolului al V-lea a.Chr. Unul din exemplarele cele mai bine conservate și lizibile.Stelă funerară împodobită cu palmetă din șapte frunze care se sprijină pe două spirale. Decorație pe o singură latură care se împarte în două registre suprapuse. În planul de sus este înfățișată o scenă de simpozion cu două figuri masculine parțial întinse pe un pat de banchet (kline), în partea stângă un servitor acoperit în mare parte de o masă cu trei picioare, deasupra mesei aflându-se două vase mari. În planul de jos este reprezentată o scenă de joc: doi bărbați tineri față în față, așezați fiecare pe câte un taburete, în mijloc aflându-se o masă cu trei picioare. Personajul din dreapta întinde mâna, într-un gest care pare al cuiva care prinde sau lasă ceva, poate zaruri de joc.

Stele di Londa I, Firenze, Villa Corsini a Castello. Ultimele decenii ale secolului al VI-lea a.Chr. – începutul secolului al V-lea a.Chr. Lespede în formă de liră, pe latura principală este înfățișată o figură feminină din profil, șezând și ținând în mână o creangă de rodie cu trei fructe, simbol al fertilității și al morții.

Cu lituus

Cippo di San Tommaso, Firenze, Museo Archeologico Nazionale, ultimul sfert al secolului VI a.Chr. Cippo zidit până în 1891 într-unul dintre pereții externi ai Bisericii San Tommaso din Florența, înfățișând pe latura principală cu sarcedot cu lituus (folosit pentru marcarea unui spațiu ritualic pe cer) iar pe celelalte laturi un grifon și doi lei rampanți.

Settimello.JPG

Cippo di Settimello, Firenze, Villa Corsini a Castello, ultimul sfert al secolului VI a.Chr. Cu coronamentul în formă de ceapă, este exemplarul cel mai monumental din întreaga serie a pietrelor fiesolane, nu doar pentru dimensiuni dar și pentru bogăția motivelor decorative, printre care: palmete, flori de lotus și lei rampanți pe fiecare colț.

Cippo simplu.JPG

Cippo di Artimino II, Artimino, Museo Archeologico di Artimino “Francesco Nicosia”, proprietate privată. Final de secol VI a.Chr. – început de secol V a.Chr. Cippo cu coronament sferoidal, prezintă o decorație cu dreptunghiuri pe fiecare latură, făcându-se poate o aluzie la poarta infernului.

 

Cippo emisferic.JPG

Cippo di Papiniano, Fiesole, Museo Civico Archeologico, secolul VI a.Chr. Cippo funerar emisferic cu o decorație în relief alcătuită dintr-un motiv în formă de stea cu șase petale situată într-un cerc deasupra.

Stele Camporella.JPG

Stele di via Camporella, Firenze, Villa Corsini a Castello, final de secol VI a.Chr. – început de secol V a.Chr. Decorată pe ambele laturi, această stelă înfățișează defuncta învelită într-o vestă lungă, capul îi este acoperit cu un tutulus iar în picioare are calcei repandi. În mâna dreaptă ține o rodie. Pe cealaltă parte se află o palmetă.

Stele di Larth Ninie.jpg

Stele di Larth Ninie, Firenze, Casa Buonarroti, 530 a.Chr. Stela înfățișează un războinic care ține o lance și un topor, simboluri ale autorității sale politice și religioase.

 

Aceste pietre au fost recuperate aproape mereu în poziție secundară, fiind reutilizate ca materiale de construcție sau în scop decorativ.

Amenajarea expoziției se bazează pe un joc de umbre și lumini folosit pentru a evidenția nucleul materialelor care provin din zona Prato (statuetele de bronz și cupa attică) și profilul elegant dar auster al “pietrelor fiesolane”.

Expoziția a prilejuit și o serie de evenimente didactice și științifice, activități educative destinate publicului larg sau persoanelor specializate. Este vorba despre vizite ghidate, conferințe tematice (susținute de lectori importanți precum: Maria Chiara Bettini, directoare a Museo Archeologico di Artimino Francesco Nicosia”; Paolo Bruschetti, președinte al Museo dell’Accademia Etrusca e della Città di Cortona”), proiecții documentare, activități dedicate familiilor.

Expoziția temporară “L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina” dezvăluie noi aspecte, până acum necunoscute, cu privire la trecutul arheologic al orașului Prato și a regiunii Toscana.

harta.JPG

Harta zonei de referință

Resurse on-line:

Articole din presa italiană on-line despre această expoziție:

Aceste referințe on-line au fost accesate pe parcursul lunii iunie 2016.

Text și fotografiile din cadrul expoziției: Corina-Ruxandra Gavriș Șteflea

imagine pliante.jpg

Pliante muzeu

Le Parfum Retrouvé # film documentar la CICSA, 14 iunie 2016

Documentarul vizionat la CICSA pe 14 iunie, Le Parfum Retrouvé, a fost realizat în 2012 de către Luc Ronat și produs de CNRS Imagines (CNRS = Centre national de la recherche scientifique, Franța). Acest documentar este disponibil (pentru moment) on-line la următoarea adresă web: http://videotheque.cnrs.fr/doc=2855. Le Parfum Retrouvé este un documentar destinat publicului larg, cu versiune atât în limba franceză cât și în limba engleză și durata de 28 de minute.

Documentarul prezintă reconstituirea unui parfum milenar, pafumul pe bază de trandafiri italici, Rhodinon italikon. Acest demers îi are ca protagoniști pe arheologul Jean-Pierre Brun și chimistul Xavier Fernandez (Laboratorul de Chimie al Universității din Nisa).

Jean-Pierre Brun este astăzi, probabil, cel mai activ cercetător cu privire la istoria parfumurilor antice și a tehnologiilor de producere a parfumurilor în antichitatea romană. Profesor la Collège de France, director de șantier la Pompei, Herculaneum și Saepinum (în perioada 2001-2010), Jean-Pierre Brun poate fi audiat și prin intermediul internetului, pe site-ul Collège de France fiind disponibile prelegerile acestuia din 2012 când a ținut un curs despre producția parfumurilor în antichitate: http://www.college-de-france.fr/site/en-jean-pierre-brun/course-2012-10-17-10h00.htm.

Interesul pentru realizarea acestui film documentar a venit ca urmare a numeroaselor descoperiri arheologice de diverse flacoane și recipiente de mici dimensi (din sticlă, ceramică, metal – folosite în cadrul procesului de producere a parfumurilor și/sau pentru depozitarea acestora) pe situri arheologice importante din Italia: Pompei, Herculaneum, Paestum. Scopul a fost acela al aprofundării cunoștințelor cu privire la manufacturarea parfumurilor în antichitate, mai precis, care erau parfumurile fabricate și utilizate în antichitate.

În încercarea de reconstituire a rețetei anticului parfum Rhodinon italikon, cei doi sunt ajutați de către Suzanne Amigues, filolog la Universitatea din Montpellier (descifrează lista de ingrediente a rețetei lăsată de Discoride în De Materia Medica), epigrafistul Nicolas Tran, Gabriel Bouillon, grădinar la Muzeul Internațional al Parfumeriei din Grasse și Raphael Haury, parfumier. Prin urmare, acest film documentar este un exemplu de investigație interdisciplinară. Istoria, arheologia, chimia se întâlnesc cu obiectivul clar: de reproducere a procedeelor de fabricație a unui parfum antic cu recrearea în final, în laborator, a miresmelor acestui parfum.

Mai poate fi adăugat faptul că Le Parfum Retrouvé primește premiul Arkolean pentru popularizarea științei la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Arheologic de la Bidassoa (27-30 noiembrie 2012, Irun-Spania) și Marele Premiu la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Arheologic (24-27 octombrie 2012, Bordeaux, Franța).

Text: Corina-Ruxandra Gavriș Șteflea

CICSA 14 iunie 2016

Afișul activității

Poze de la acestă activitate pot fi vizualizate: aici (click pentru redirecționare)

Proiecție film documentar # 14 iunie 2016

Centrul de Istorie Comparată a Societăților Antice vă invită la

PROIECȚIE FILM DOCUMENTAR

Marți, 14 iunie 2016, ora 17:00

Sala 301

Facultatea de Istorie

Universitatea din București

Această activitate marchează ultima întâlnire CICSA pentru anul universitare 2015-2016.

Vă așteptăm!

CICSA 14 iunie 2016

Poze de la această activitate pot fi vizualizate: aici (click pentru redirecționare)